Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) este o instituție de învățământ special integrat, cu personalitate juridică, specializate în oferirea, coordonarea, monitorizarea și evaluarea de servicii educaționale specifice acordate beneficiarilor direcți și indirecți ai educației, pentru a asigura tuturor accesul la o educație de calitate, precum și asistența necesară în acest sens.
Activitatea CMBRAE are la bază următoarele valori: profesionalismul, responsabilitatea, echitatea, incluziunea și diversitatea.
⇒ Beneficiarii serviciilor educaționale furnizate de CMBRAE sunt:
a) antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar;
b) părinții/tutorii/reprezentanții legali ai copiilor/tinerilor;
c) personalul angajat în unitățile de învățământ;
d) membri ai comunității locale.
⇒ CMBRAE are responsabilități în dezvoltarea, coordonarea, monitorizarea și evaluarea următoarelor servicii:
a) servicii de asistență psihopedagogică pentru elevii în risc de excluziune școlară;
b) servicii de consiliere vocațională, orientare școlară și profesională;
c) servicii de terapie logopedică;
d) servicii de evaluare, orientare/reorientare dinspre învățământul special spre învățământul de masă și invers;
e) servicii de mediere școlară;
f) servicii de sprijin psihopedagogic pentru elevii cu CES integrați în învățământul de masă;
g) servicii de sprijin, consiliere și formare a cadrelor didactice, în parteneriat cu CNFDCD și CCD;
h) servicii de educație parentală;
i) servicii de intervenție în situații de violență școlară, de mediere a conflictelor școlare și de consiliere a preșcolarilor/ elevilor implicați în situații de violență școlară;
j) servicii de informare, consiliere și sprijin pentru personalul unităților de învățământ și pentru copii/elevi în scopul prevenirii traficului și consumului de droguri, a delincvenței și predelincvenței juvenile și a altor comportamente de risc, precum și a oricărei forme de violență în spațiul școlar, inclusiv bullying, cyberbullying, hărțuire;
k) servicii de facilitare a integrării sociale și culturale a antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor în colectivul clasei/grupei și al unității de învățământ.
⇒ Legislație organizare și funcționare:
1. Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
2. Ordinul nr. 5.701/2024 de aprobare a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a centrelor județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională;
3. Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea şi intervenţia integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap, a orientării şcolare şi profesionale a copiilor cu cerințe educaţionale speciale, precum şi în vederea abilitării şi reabilitării copiilor cu dizabilităţi şi/sau cerinţe educaţionale speciale
4. Ordinul nr. 6.235/2023 pentru aprobarea Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și a personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate, în mediul școlar și a suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar.
